Mult timp am păstrat maiaua doar pentru familia noastră. „De ce să o dăm altora?" — mă gândeam. Dar soția mea m-a convins: „Gândește-te câte familii ar putea să facă din nou pâine adevărată acasă."
Și așa am hotărât să vă povestesc despre Sofia.
Străbunicul meu, Ion, s-a născut în Sibiu. La 10 ani, familia s-a mutat la București, apoi la Constanța, unde tatăl lui lucra ca pescar. Dar Ion visa la altceva.
În 1916, a devenit brutar. Acolo a primit prima lui maia — o cultură vie, plină de bacterii bune, care transforma făina și apa în pâine adevărată. A numit-o Sofia, după soția lui.
„Maiaua e ca un copil. Trebuie hrănită, îngrijită, și îți va da înapoi de zece ori mai mult."
De atunci, Sofia a trecut din mână în mână: de la Ion, la bunicul meu, la tata, și acum la mine. Patru generații care au frământat cu aceeași maia.
Borcanul original există și azi în familia noastră. Are gravat „1916" și numele „Sofia". E singurul lucru pe care nu l-am vândut niciodată, oricât ne-au oferit.
